Căprioara – Emil Gârleanu

Prezentare

Emil Gârleanu (1878-1914) este autorul prozei scurte Căprioara, din volumul Din lumea celor care nu cuvântă (1910). Text epic, narat la persoana a III-a, cu un tipar narativ-descriptiv, în care lumea animalelor este înfățișată cu sensibilitate și emoție.

Rezumat

O căprioară își alintă iedul pe mușchiul moale al pădurii, dar știe că a venit vremea să-l ducă sus, la țancurile de stâncă, unde va fi ferit de primejdiile pădurii. Pe drum, la trecerea printr-o porțiune întunecoasă de pădure, cei doi sunt pândiți de un lup. Pentru a-și salva puiul, căprioara se aruncă în calea fiarei, atrăgând-o asupra ei. Iedul scapă, iar căprioara moare, cu privirea îndreptată spre puiul ei salvat.

Temă și valori

Tema centrală este iubirea de mamă, dusă până la sacrificiul suprem, așezată în cadrul temei naturii — lumea necuvântătoarelor, cu frumusețea și cu asprimea ei. Valorile puse în lumină sunt dragostea părintească necondiționată, curajul și jertfa de sine pentru cel drag.

Citate

• căprioara care își „alintă” iedul pe mușchiul moale
• saltul căprioarei „în calea lupului”, pentru a-și salva puiul
• privirea ei din urmă, îndreptată spre iedul scăpat

Paragraf-model de asociere (item I.A.9)

Tema iubirii părintești, dusă până la sacrificiu, apare și în proza lui Emil Gârleanu, Căprioara. Mama-căprioară, pândită împreună cu iedul ei de un lup, se aruncă în calea fiarei pentru a-și salva puiul și moare cu privirea îndreptată spre el. La fel ca în textul-suport, unde un personaj face un gest de dăruire pentru cel drag, și în textul lui Gârleanu dragostea de mamă se dovedește mai puternică decât instinctul de supraviețuire, iar sacrificiul ei dă măsura celei mai adânci forme de iubire.