Instanțele comunicării narative

Într-un text narativ literar, povestirea presupune existența unor „instanțe" ale comunicării: cel care scrie textul, cel care povestește în interiorul lui și cei despre care se povestește. A le deosebi corect este esențial pentru înțelegerea textului.

Autorul este persoana reală care a scris opera: un scriitor care a trăit într-un anumit timp și a semnat cartea (Ion Creangă, Mihai Eminescu, Ioan Slavici). Autorul există în afara textului, în lumea reală. El este cel care inventează și organizează întâmplarea, dar nu se confundă cu vocea care povestește înăuntrul textului.

Naratorul este vocea care povestește întâmplările, „cel care spune" ce se petrece. Naratorul este o instanță din interiorul textului, creată de autor; el nu este o persoană reală, ci un rol. Naratorul relatează faptele, prezintă personajele, descrie locurile și, uneori, comentează. Chiar și atunci când o poveste pare spusă „de autor", tehnic vorbește naratorul.

Personajele sunt ființele (oameni, uneori animale sau ființe imaginare) care participă la acțiune, despre care se povestește. Ele săvârșesc faptele, vorbesc, gândesc și trăiesc întâmplările. Un personaj poate fi principal (cel în jurul căruia se construiește acțiunea) sau secundar.

În funcție de vocea naratorului, deosebim două tipuri de narațiune:

Narațiunea la persoana a III-a. Naratorul nu participă la întâmplări; el povestește din afară, despre alții, folosind pronume și verbe la persoana a III-a: el, ea, ei; a plecat, au spus. Acest narator poate ști tot ce fac și gândesc personajele. Exemplu: Ea îl privi lung, apoi se întoarse și plecă fără o vorbă. Aici naratorul este în afara acțiunii și relatează despre personaj.

Narațiunea la persoana I. Naratorul este el însuși un personaj în text și povestește o întâmplare la care ia parte, folosind persoana I: eu, noi; am plecat, am văzut. El relatează din interiorul acțiunii, ceea ce face povestirea mai personală și mai apropiată de cititor. Așa sunt scrise „Amintirile din copilărie" ale lui Creangă, unde cel care povestește este chiar băiatul Nică, devenit adult: „Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele... parcă-mi saltă și acum inima de bucurie."

Atenție: naratorul la persoana I nu este autorul. Chiar dacă folosește „eu", această voce rămâne o instanță a textului, un rol construit de autor. La examen se cere adesea să precizăm persoana la care se face narațiunea și să o justificăm prin mărci (pronume și verbe la persoana I sau a III-a) extrase din text.

Exemple rezolvate

Exemplul 1

Precizează persoana la care este relatată întâmplarea din fragmentul de mai jos și justifică răspunsul cu două mărci din text.

„A doua zi de dimineață m-am trezit înaintea tuturor. Am ieșit tiptil în curte și am pornit spre grădină, hotărât să-mi țin promisiunea făcută bunicului."

Întâmplarea este relatată la persoana I.

Justificare (mărci din text): verbele la persoana I singular — „m-am trezit", „am ieșit", „am pornit" — și forma pronominală „-mi" (în „să-mi țin") arată că naratorul participă el însuși la acțiune și povestește din interiorul întâmplării. Naratorul este, așadar, un personaj implicat, nu un observator din afară. (Precizez că această voce nu se confundă cu autorul: este o instanță a textului.)

Greșeli frecvente

Confundarea autorului cu naratorul: autorul este persoana reală care a scris opera, iar naratorul este vocea care povestește în interiorul textului. La narațiunea la persoana I, cel care spune „eu" este naratorul-personaj, NU autorul.
A spune că „autorul povestește" în loc de „naratorul povestește": chiar și când nu apare „eu", vocea din text este a naratorului.
Confundarea persoanei narațiunii cu numărul personajelor: persoana a III-a se stabilește după pronumele și verbele folosite de narator (el/ea, a plecat), nu după câți eroi apar.
Justificarea persoanei fără mărci din text: la item se cere transcrierea unor cuvinte-dovadă (pronume/verbe la persoana I sau a III-a), nu doar afirmarea răspunsului.

Pe scurt

Autorul = persoana reală care a scris opera; există în afara textului.
Naratorul = vocea care povestește, instanță din interiorul textului (un rol creat de autor), nu o persoană reală.
Personajele = ființele care participă la acțiune, despre care se povestește (principale sau secundare).
Narațiunea la persoana a III-a: naratorul povestește din afară despre alții (el, ea, a plecat).
Narațiunea la persoana I: naratorul este el însuși personaj și povestește la persoana I (eu, am plecat); nu se confundă cu autorul.
Persoana narațiunii se justifică prin mărci (pronume și verbe) din text.

Exersează această lecție →

Grile și probleme cu feedback imediat pe barem.