Transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă

Transformarea vorbirii directe în vorbire indirectă este o tehnică prevăzută explicit în programă. Îți este de folos mai ales la rezumat (unde dialogul trebuie transformat în vorbire indirectă) și în orice text unde relatezi ce a spus cineva, fără să reproduci exact cuvintele. Poate apărea și ca item de sine stătător.

Vorbirea directă redă exact cuvintele vorbitorului, marcate prin linie de dialog sau ghilimele, adesea cu un verb de declarație:

„— Vin și eu cu tine, spuse Ana."
„El a strigat: «Așteaptă-mă!»"

Vorbirea indirectă relatează ce a spus cineva, integrând spusele într-o frază, de obicei printr-o subordonată introdusă de „că", „să" sau printr-un pronume/adverb relativ („ce", „unde", „cine", „dacă"):

„Ana a spus că vine și ea."
„El a strigat să-l aștepte."

Regulile transformării (ce se schimbă):

Se elimină semnele vorbirii directe: linia de dialog, ghilimelele, două puncte. Se renunță și la virgula dinaintea verbului de declarație.
Verbul de declarație devine regentă, urmată de un conector subordonator: „spuse că...", „întrebă dacă / ce / unde...", „ceru / porunci să...".
Se schimbă persoana pronumelor și a verbelor, din perspectiva celui care relatează:
- persoana I → persoana a III-a: „eu vin" → „că el/ea vine";
- persoana a II-a → a III-a: „tu ai greșit" → „că el/ea a greșit".
Se schimbă adverbele și pronumele demonstrative legate de situație:
- „aici" → „acolo"; „acum" → „atunci"; „azi" → „în ziua aceea"; „mâine" → „a doua zi"; „acesta" → „acela".
Tipul enunțului se adaptează:
- enunț asertiv (afirmație) → subordonată cu „că": „— Am terminat." → „a spus că a terminat";
- enunț interogativ (întrebare) → „dacă" (întrebare totală) sau pronume/adverb relativ (întrebare parțială): „— Vii?" → „a întrebat dacă vine"; „— Unde mergi?" → „a întrebat unde merge";
- enunț imperativ (poruncă/rugăminte) → subordonată cu „să": „— Taci!" → „i-a poruncit să tacă".
Dispar mărcile afectivității directe: interjecțiile, vocativul, semnele de exclamare/întrebare (se topesc în relatare).

Exemplu complet:

Direct: „— Maria, vino repede aici! strigă mama. Ce faci acolo?"
Indirect: „Mama a strigat-o pe Maria să vină repede la ea și a întrebat-o ce face."

Observă: a dispărut vocativul „Maria" (a devenit complement: „a strigat-o pe Maria"), imperativul „vino" → „să vină", „aici" → „la ea", interogația „Ce faci?" → „ce face".

Stăpânirea acestei transformări te ajută să scrii rezumate corecte (fără dialog) și să relatezi fluent spusele personajelor. Fii mai ales atent la schimbarea persoanei și a timpului/adverbelor — acolo se fac cele mai multe greșeli.

Exemple rezolvate

Exemplul 1

Transformă în vorbire indirectă următorul fragment de dialog: „— Am găsit cheile pe care le căutai, îi spuse Radu Ioanei. Unde vrei să le pun? — Lasă-le pe masă, îi răspunse ea."

Transformare în vorbire indirectă:

Radu i-a spus Ioanei că a găsit cheile pe care le căuta ea și a întrebat-o unde vrea să le pună. Ioana i-a răspuns să le lase pe masă.

Explicație pas cu pas:

S-au eliminat liniile de dialog, virgulele dinaintea verbelor de declarație și semnul întrebării.
Verbele de declarație au devenit regente: „i-a spus că...", „a întrebat-o unde...", „i-a răspuns să...".
Persoana s-a schimbat: „le căutai" (pers. a II-a) → „le căuta ea" (pers. a III-a); „vrei" → „vrea".
Enunțul asertiv („Am găsit...") → subordonată cu „că"; enunțul interogativ parțial („Unde...?") → „unde"; enunțul imperativ („Lasă-le") → subordonată cu „să".
A dispărut adresarea directă.

Greșeli frecvente

Se păstrează persoana din vorbirea directă: „El a spus că eu vin" în loc de „El a spus că el vine" — persoana I trebuie trecută la a III-a din perspectiva relatării.
Se uită schimbarea adverbelor de timp/loc: rămâne „a spus că vine aici acum" în loc de „a spus că vine acolo atunci".
La întrebări, se folosește greșit „că" în loc de „dacă" (întrebare totală) sau de pronumele/adverbul relativ potrivit („unde", „ce", „cine").
Se păstrează semnele vorbirii directe (linie de dialog, ghilimele, semnul întrebării) în textul devenit indirect.
La enunțul imperativ, se uită subordonata cu „să": „i-a spus vino" în loc de „i-a spus să vină".

Pe scurt

Vorbirea directă = cuvintele exacte ale vorbitorului (linie de dialog/ghilimele); vorbirea indirectă = relatarea lor, integrată prin „că", „să", „dacă", pronume/adverbe relative.
La transformare: elimini semnele dialogului; verbul de declarație devine regentă.
Schimbi persoana (I/II → III), adverbele („aici"→„acolo", „acum"→„atunci", „azi"→„în ziua aceea").
Asertiv → „că"; interogativ → „dacă" / „ce / unde / cine"; imperativ → „să".
Dispar interjecțiile, vocativul, semnele de exclamare/întrebare.
Util mai ales la rezumat (dialogul se transformă obligatoriu în vorbire indirectă).

Exersează această lecție →

Grile și probleme cu feedback imediat pe barem.