Complementul direct, indirect și prepozițional

În gramatica actuală (GALR), complementul are trei tipuri: complementul direct (CD), complementul indirect (CI) și complementul prepozițional (CP). Toate determină, de obicei, un verb (uneori un adjectiv, un adverb sau o interjecție). Nu mai există „complementul circumstanțial” ca subclasă a complementului — circumstanțialele sunt tratate separat.

Complementul direct (CD)

Determină un verb tranzitiv și răspunde la întrebările pe cine? ce?. Se exprimă prin substantiv, pronume sau numeral în cazul acuzativ, de regulă fără prepoziție — sau cu prepoziția pe când se referă la persoane:

Citesc o carte. (ce citesc?)
L-am văzut pe Andrei. (pe cine am văzut?)

CD poate fi anticipat sau reluat printr-un clitic pronominal (formă neaccentuată): O caut pe Maria. / Cartea am citit-o ieri.

Complementul indirect (CI)

Determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție și răspunde la întrebarea cui?. Se exprimă prin substantiv sau pronume în cazul dativ, fără prepoziție:

I-am dat colegului un caiet. (cui am dat?)
Îmi place muzica. (cui place? → îmi = CI)

Complementul prepozițional (CP)

Este noțiunea nouă din GALR. Determină un verb, un adjectiv sau un adverb care cere obligatoriu o prepoziție și răspunde la întrebări cu prepoziție: la ce? la cine? de ce? de cine? despre ce? cu cine? pe ce? pentru ce? etc. Se exprimă prin substantiv/pronume cu prepoziție (acuzativ sau genitiv):

Mă gândesc la vacanță. (la ce mă gândesc?)
Depinde de tine. (de cine depinde?)
Se bazează pe prieteni. (pe cine se bazează?)
Vorbim despre film. (despre ce vorbim?)

Verbe frecvente care cer CP: a se gândi la, a depinde de, a se baza pe, a conta pe, a renunța la, a vorbi despre, a se teme de, a avea nevoie de, a se referi la.

Capcana clasică: CD vs CI vs CP

Complement	Întrebare	Caz	Prepoziție
direct	pe cine? ce?	acuzativ	fără (sau pe)
indirect	cui?	dativ	fără
prepozițional	la/de/despre/cu... ce/cine?	ac. / gen.	da (impusă de verb)

Atenție la CP vs circumstanțial de loc. Mă gândesc la examen = CP (la ce?), pentru că verbul a se gândi cere prepoziția la. Dar Merg la școală = circumstanțial de loc (unde?), pentru că exprimă locul, nu un obiect cerut de verb. Întrebarea corectă face diferența: la ce/la cine? (CP) vs unde? (loc).

Atenție la pe de la CD: pe de la CD marchează o persoană-obiect (pe cine?: Îl aștept pe Radu), pe când pe de la CP intră în întrebarea pe ce/pe cine cerută de verb (Contez pe tine).

Exemple rezolvate

Exemplul 1

Precizează felul complementelor subliniate: 1. I-am trimis bunicii o scrisoare. 2. Am întâlnit-o pe verișoara mea. 3. Mă tem de întuneric.

1. bunicii — complement indirect (CI). Răspunde la cui am trimis?, este în cazul dativ, fără prepoziție. (o scrisoare = CD.)

2. pe verișoara mea — complement direct (CD). Răspunde la pe cine am întâlnit?, este în acuzativ cu prepoziția pe (persoană), reluat prin cliticul -o.

3. de întuneric — complement prepozițional (CP). Verbul a se teme cere prepoziția de; răspunde la de ce mă tem?. Nu este circumstanțial de cauză, ci obiectul temerii cerut de verb.

Exemplul 2

Analizează complementele din enunțul Contez pe tine și îți cer un singur lucru.

Enunțul are două propoziții coordonate.

În Contez pe tine: pe tine este complement prepozițional (CP) — verbul a conta cere prepoziția pe; răspunde la pe cine contez?. Subiect inclus (eu).
În îți cer un singur lucru:
- îți (= ție) este complement indirect (CI) — răspunde la cui cer?, dativ;
- un singur lucru este complement direct (CD) — răspunde la ce cer?, acuzativ fără prepoziție.

Observație: același verb a cere poate avea simultan un CD (un lucru) și un CI (îți).

Greșeli frecvente

Confundarea CI (dativ, *cui?*) cu CP (cu prepoziție, *la/de... ce/cine?*): *Îi dau Anei* (CI, dativ) vs *Mă gândesc la Ana* (CP, cu prepoziție).
Etichetarea lui *pe* de la complementul direct drept CP: *Îl văd pe Ion* — *pe Ion* este CD (persoană, *pe cine?*), NU complement prepozițional.
Confundarea CP cu circumstanțialul de loc: *Mă uit la tablou* (CP, *la ce?*) vs *Merg la magazin* (circumstanțial de loc, *unde?*). Verbul și întrebarea decid.
Uitarea că verbul tranzitiv poate avea CD chiar și fără prepoziție, iar cliticul (*l-, o, le, îi*) poate fi el însuși CD sau CI: *Le-am citit* (*le* = CD) vs *Le-am mulțumit* (*le* = CI, *cui?*).

Pe scurt

CD — pe cine? ce?, acuzativ, fără prepoziție sau cu pe (persoane); poate fi reluat/anticipat prin clitic.
CI — cui?, dativ, fără prepoziție.
CP — la/de/despre/cu/pe... ce/cine?, prepoziție impusă de verb (a se gândi la, a depinde de, a conta pe...).
Nu mai există „complement circumstanțial”; circumstanțialele sunt clasă aparte.
Test decisiv: întrebarea + cazul + prezența/absența prepoziției.
CP ≠ circumstanțial de loc: la ce? (CP) vs unde? (loc).

Exersează această lecție →

Grile și probleme cu feedback imediat pe barem.