Fraza. Coordonarea

Fraza este enunțul alcătuit din două sau mai multe propoziții. Numărul propozițiilor dintr-o frază este egal cu numărul predicatelor (exprimate sau subînțelese). Primul pas al oricărei analize de frază: subliniem predicatele, încercuim elementele de legătură (numite și conectori sau joncțiuni) și despărțim propozițiile prin bare.

Propoziția principală și propoziția secundară

Propoziția principală are înțeles de sine stătător în frază; nu depinde de altă propoziție. O frază are cel puțin o principală.
Propoziția secundară (subordonată) depinde de altă propoziție (regenta ei) și îndeplinește în frază rolul unei părți de propoziție.

Ex.: Am citit cartea¹ / pe care mi-ai dat-o². → P1 = principală; P2 = secundară (atributivă).

Coordonarea

Coordonarea este raportul sintactic dintre două unități de același fel (două principale, două secundare de același tip sau două părți de propoziție de același fel). Propozițiile coordonate NU depind una de alta.

Coordonarea se realizează în două moduri:

1. Prin juxtapunere (alăturare) — fără element de legătură, doar prin virgulă:

A venit¹, a văzut², a învins³. (trei principale juxtapuse)

2. Prin joncțiune — cu ajutorul conjuncțiilor coordonatoare. Tipuri:

copulative (leagă, adaugă): și, nici; corelativul nu numai..., ci și...
adversative (opun): dar, iar, însă, ci
disjunctive (aleg): sau, ori, fie (adesea repetate: sau... sau, fie... fie)
concluzive (trag concluzia): deci, așadar, locuțiunile prin urmare, în concluzie

Exemple:

Învață¹ și citește mult². (copulativă)
A încercat¹, dar nu a reușit². (adversativă)
Vii cu noi¹ sau rămâi acasă²? (disjunctivă)
A muncit serios¹, deci va reuși². (concluzivă)

Punctuația coordonării

NU se pune virgulă înainte de și, sau, ori (folosite o singură dată).
Se pune virgulă înainte de conjuncțiile adversative (dar, iar, însă, ci) și concluzive (deci între propoziții — deseori izolat).
La conjuncțiile repetate (fie... fie, ori... ori, nici... nici), virgula apare începând cu al doilea termen: Nici nu mănâncă¹, nici nu doarme².
Juxtapunerea cere virgulă (sau punct și virgulă între grupuri mai ample).

Exemple rezolvate

Exemplul 1

Împarte fraza în propoziții, precizează felul lor și raportul dintre ele: Soarele a răsărit, iar ceața s-a risipit încet.

Pasul 1 — predicatele: a răsărit, s-a risipit → 2 predicate → 2 propoziții.

Pasul 2 — delimitarea: Soarele a răsărit¹, / iar ceața s-a risipit încet².

Pasul 3 — felul propozițiilor: ambele sunt principale (au înțeles de sine stătător, niciuna nu depinde de cealaltă).

Pasul 4 — raportul: coordonare prin joncțiune, realizată cu conjuncția coordonatoare adversativă iar. Virgula înaintea lui iar este obligatorie.

Exemplul 2

Analizează raporturile de coordonare din fraza: Fie mergem la munte, fie rămânem acasă și ne odihnim.

Predicatele: mergem, rămânem, ne odihnim → 3 propoziții, toate principale.

Fie mergem la munte¹, / fie rămânem acasă² / și ne odihnim³.

Raporturile:

P1 și P2 — coordonare disjunctivă, prin conjuncția repetată fie... fie; virgula stă înaintea celui de-al doilea fie.
P2 și P3 — coordonare copulativă, prin conjuncția și; fără virgulă înaintea lui și.

Fraza combină deci două tipuri de coordonare prin joncțiune.

Greșeli frecvente

Punerea virgulei înaintea lui *și* sau *sau* folosite o singură dată: *Citește, și scrie* este greșit; corect: *Citește și scrie*.
Omiterea virgulei înaintea conjuncțiilor adversative *dar, iar, însă, ci*: *A încercat dar n-a reușit* este greșit; corect: *A încercat, dar n-a reușit*.
Numărarea greșită a propozițiilor: numărul propozițiilor = numărul predicatelor, nu al verbelor la moduri nepersonale. În *Vrea să plece*, sunt 2 propoziții (*vrea* / *să plece*), dar în *Poate pleca* este una singură (*poate pleca* — verb + infinitiv).
Confundarea lui *iar* (conjuncție adversativă: *Eu citesc, iar el scrie*) cu *iar* adverb de timp (= din nou: *A greșit iar*). Doar conjuncția leagă propoziții și cere virgulă.
Tratarea lui *ci* ca sinonim perfect cu *dar*: *ci* apare numai după o negație (*Nu a plecat, ci a rămas*).

Pe scurt

Fraza = enunț cu minimum două propoziții; numărul propozițiilor = numărul predicatelor.
Principala nu depinde de nimic; secundara depinde de o regentă.
Coordonarea leagă unități de același fel: prin juxtapunere (virgulă) sau prin joncțiune.
Conjuncții coordonatoare: copulative (și, nici), adversative (dar, iar, însă, ci), disjunctive (sau, ori, fie), concluzive (deci, așadar).
Virgulă: DA înainte de adversative și concluzive; NU înainte de și/sau/ori singure; DA la conjuncții repetate, de la al doilea termen.

Exersează această lecție →

Grile și probleme cu feedback imediat pe barem.