Evaluarea Națională

Completiva directă, indirectă și prepozițională

Completivele sunt subordonatele care îndeplinesc în frază rolul complementelor: completiva directă (CD), completiva indirectă (CI) și completiva prepozițională (CP). Corespondența este perfectă: fiecare completivă răspunde la aceleași întrebări ca și complementul omonim.

Completiva directă (CD)

Ține locul unui complement direct; răspunde la întrebările ce? pe cine?, puse verbului (tranzitiv) din regentă.

  • Știu¹ / că ai dreptate². (ce știu?)
  • Am văzut¹ / cine a spart geamul². (pe cine am văzut? / ce am văzut?)

Elemente introductive: conjuncțiile că, să, dacă, ca...să; pronumele relative cine, ce, care, cât; adverbele relative unde, când, cum.

Test de verificare: completiva directă poate fi înlocuită cu pronumele asta: Știu asta.

Completiva indirectă (CI)

Ține locul unui complement indirect; răspunde la întrebarea cui?, pusă verbului din regentă. Este introdusă cel mai des prin pronume relative în dativ:

  • Dau cartea¹ / cui o merită². (cui dau cartea?)
  • Trimit felicitări¹ / cui mă ajută².

Semnul distinctiv: întrebarea cui? și forma de dativ a relativului (cui, căruia).

Completiva prepozițională (CP)

Noțiune GALR, corespunzând complementului prepozițional. Determină un verb (sau adjectiv) care cere o prepoziție și răspunde la întrebări cu prepoziție: la ce? de ce (de cine)? despre ce? cu ce? pe ce?

  • Mă gândesc¹ / la ce mi-ai spus². (la ce mă gândesc?)
  • Se teme¹ / că va pierde². (de ce se teme? — verbul a se teme (de))
  • Depinde¹ / de cine vine². (de cine depinde?)
  • Sunt convins¹ / că vei reuși². (de ce sunt convins? — adjectivul convins (de))

Verbe/adjective regente tipice pentru CP: a se gândi (la), a se teme (de), a se bucura (de), a depinde (de), a conta (pe), a se baza (pe), a renunța (la), a vorbi (despre); convins (de), sigur (de), mândru (de), capabil (de).

Diferențierea CD / CI / CP — metoda sigură

  1. Pune întrebarea verbului regent (dacă regentul e substantiv → e atributivă, nu completivă!).
  2. ce? pe cine? fără prepoziție → CD;
  3. cui? → CI;
  4. întrebare cu prepoziție impusă de verb (la ce? de ce? pe cine?...) → CP.

Capcană frecventă: Se gândește că va pleca. — deși conectorul e că, verbul a se gândi cere prepoziția la (la ce se gândește?), deci subordonata este CP, nu CD. Analog: Se teme că..., se bucură că..., e sigur că... → toate CP.

Topica și punctuația

Completivele stau, de regulă, după regentă și nu se despart prin virgulă de aceasta când urmează imediat: Știu că vii. Așezate înaintea regentei, se pot izola prin virgulă: Că ai greșit, știu de mult.

Exemple rezolvate

Exemplul 1

Transcrie și numește subordonatele: 1. Am înțeles că trebuie să plec. 2. Ofer ajutor cui are nevoie. 3. Toți se bazează pe ce le-ai promis.

1. Am înțeles¹ / că trebuie² / să plec³.

  • P2 că trebuie — completivă directă (CD): ce am înțeles?, regent verbul am înțeles.
  • P3 să plec — subordonată a lui P2 (regent: verbul impersonal trebuie).

2. Ofer ajutor¹ / cui are nevoie².

  • P2 — completivă indirectă (CI): cui ofer ajutor?; element regent: verbul ofer.
  • Capcana relativului cu dublă funcție: cui stă în dativ (caz impus de verbul regent a oferi), dar în interiorul subordonatei funcționează ca subiect al verbului are nevoie (= cine are nevoie). Forma o dă regenta, funcția o dă subordonata.

3. Toți se bazează¹ / pe ce le-ai promis².

  • P2 — completivă prepozițională (CP): verbul a se baza cere prepoziția pe (pe ce se bazează?).
Exemplul 2

Demonstrează că subordonatele introduse prin că din frazele următoare au feluri diferite: a) Afirmă că a terminat proiectul. b) Se bucură că a terminat proiectul.

a) Afirmă¹ / că a terminat proiectul².

  • Verbul regent a afirma este tranzitiv; întrebarea: ce afirmă? → completivă directă (CD). Verificare: Afirmă asta. ✓

b) Se bucură¹ / că a terminat proiectul².

  • Verbul regent a se bucura cere prepoziția de (a se bucura DE ceva); întrebarea: de ce se bucură? → completivă prepozițională (CP). Verificare: Se bucură de asta. ✓ (nu „se bucură asta”).

Concluzie: conectorul că este identic; felul completivei îl decide regimul verbului regent (tranzitiv → CD; cu prepoziție obligatorie → CP).

Greșeli frecvente

  • Etichetarea drept CD a oricărei subordonate introduse prin *că*: după verbe ca *a se teme, a se bucura, a se gândi, a fi sigur/convins*, subordonata cu *că* este completivă PREPOZIȚIONALĂ (verbul cere prepoziție: de, la, pe).
  • Confundarea CI cu CP: CI răspunde numai la *cui?* (dativ: *Dau cui cere*); subordonatele cu *la cine, de cine, despre ce* sunt CP, nu CI (în gramatica veche se numeau toate „indirecte” — terminologia s-a schimbat!).
  • Confundarea completivei cu atributiva: *Am citit știrea că a nins* — subordonata determină substantivul *știrea* (→ AT), nu verbul; *Am citit că a nins* → CD.
  • Virgulă greșită între regentă și completiva care o urmează: *Cred, că ai dreptate* este incorect — fără virgulă: *Cred că ai dreptate*.

Pe scurt

  • CD — ce? pe cine? pus verbului regent; test: înlocuirea cu asta (Știu asta).
  • CI — cui?; relativ în dativ (cui, căruia).
  • CP — întrebare cu prepoziție cerută de verb/adjectiv: la ce? de ce? pe ce? despre ce? (a se gândi la, a se teme de, a conta pe, sigur de...).
  • Conectorii (că, să, dacă, cine, ce, unde, când, cum) sunt comuni — regimul verbului regent decide felul.
  • Regent substantiv → atributivă; regent verb/adjectiv → completivă.
  • Completiva după regentă NU se desparte prin virgulă.

Exersează această lecție →

Grile și probleme cu feedback imediat pe barem.